Cine hotărăşte?

Orice părinte vrea tot ce e mai bine şi mai bun pentru copilul său. Deja această afirmaţie străbate timpurile, epocile.

Însă astăzi, în era vitezei, când suntem bombardaţi cu un flux informaţional foarte puternic şi care are un spectru foarte larg, trebuie să nu ne lăsăm „furaţi de val”.  Într-o lume în continuă şi rapidă schimbare, trebuie să fim la curent zi de zi şi în acelaşi timp, să anulăm din mintea noastră toate noţiunile depăşite.

E important să ne adaptăm noutăţilor şi transformărilor, selecţionând din fluviul de informaţii cu care ne confruntăm pe acelea cu adevărat relevante. Iată de ce devine tot mai indispensabilă cunoaşterea şi stăpânirea capacităţii de a învăţa să înveţi.

Ce înseamnă toate cele de mai sus pentru un părinte? Înseamnă a şti să ofere copilului instrumentele necesare pentru a înţelege, a fi flexibil, curios, fără teama de a se confrunta cu noul, având grijă în acelaşi timp să nu întemniţeze în reguli visele copilăriei, exuberanţa şi minunata explozie a creativităţii.

Numai că uneori, sau poate de cele mai multe ori, ceea ce vrea părintele nu se potriveşte cu ceea îşi doreşte copilul. Şi atunci cum procedăm? Hotărăşte copilul sau decidem noi pentru el? Psihanalistul Bruno Bettelheim (1903 – 1990) spunea: „Dorim ca fiii noştri să îşi ia singuri deciziile, dar pretindem ca aceste decizii să ne placă.”

În situaţia în care părintele este cel care hotărăşte, există riscul să îşi vadă copilul ca pe o „extensie” a propriei persoane şi să încerce din răsputeri să îl influenţeze să fie, ceea ce el ca părinte defineşte, un copil bun sau să devină ceea ce el regretă că nu a devenit. 

Putem lăsa copilul să aleagă calea, pentru că nu îl putem obliga să facă ceva pentru care nu prezintă nici un interes. Doar că, dacă unicul nostru criteriu este acela de a-i face pe plac, trebuie să nu uităm că dispoziţia unui copil e schimbătoare; ceva ce astăzi i se pare foarte atractiv, îi suscită interesul, la un contact direct şi real cu acel ceva, curiozitatea manifestată la început poate să scadă iar la un prim obstacol întâlnit se satură şi renunţă.

Cum rezolvăm atunci în mod eficient această problemă? Există cea de a treia abordare. Înainte de a decide spre ce să îndrumăm copilul, să încercăm să reflectăm asupra însuşirilor deosebite ale caracterului său şi asupra structurii sale fizice şi psihice. Să alungăm din minte în acele momente ambiţiile şi nostalgiile noastre şi să facem un efort în a evalua obiectiv posibilităţile şi înclinaţiile copilului.

Etichete: copii, copil, parinte, parinti