Cine hotărăşte?

Orice părinte vrea tot ce e mai bine şi mai bun pentru copilul său. Deja această afirmaţie străbate timpurile, epocile.

Însă astăzi, în era vitezei, când suntem bombardaţi cu un flux informaţional foarte puternic şi care are un spectru foarte larg, trebuie să nu ne lăsăm „furaţi de val”.  Într-o lume în continuă şi rapidă schimbare, trebuie să fim la curent zi de zi şi în acelaşi timp, să anulăm din mintea noastră toate noţiunile depăşite.

E important să ne adaptăm noutăţilor şi transformărilor, selecţionând din fluviul de informaţii cu care ne confruntăm pe acelea cu adevărat relevante. Iată de ce devine tot mai indispensabilă cunoaşterea şi stăpânirea capacităţii de a învăţa să înveţi.

Ce înseamnă toate cele de mai sus pentru un părinte? Înseamnă a şti să ofere copilului instrumentele necesare pentru a înţelege, a fi flexibil, curios, fără teama de a se confrunta cu noul, având grijă în acelaşi timp să nu întemniţeze în reguli visele copilăriei, exuberanţa şi minunata explozie a creativităţii.

Numai că uneori, sau poate de cele mai multe ori, ceea ce vrea părintele nu se potriveşte cu ceea îşi doreşte copilul. Şi atunci cum procedăm? Hotărăşte copilul sau decidem noi pentru el? Psihanalistul Bruno Bettelheim (1903 – 1990) spunea: „Dorim ca fiii noştri să îşi ia singuri deciziile, dar pretindem ca aceste decizii să ne placă.”

În situaţia în care părintele este cel care hotărăşte, există riscul să îşi vadă copilul ca pe o „extensie” a propriei persoane şi să încerce din răsputeri să îl influenţeze să fie, ceea ce el ca părinte defineşte, un copil bun sau să devină ceea ce el regretă că nu a devenit. 

Putem lăsa copilul să aleagă calea, pentru că nu îl putem obliga să facă ceva pentru care nu prezintă nici un interes. Doar că, dacă unicul nostru criteriu este acela de a-i face pe plac, trebuie să nu uităm că dispoziţia unui copil e schimbătoare; ceva ce astăzi i se pare foarte atractiv, îi suscită interesul, la un contact direct şi real cu acel ceva, curiozitatea manifestată la început poate să scadă iar la un prim obstacol întâlnit se satură şi renunţă.

Cum rezolvăm atunci în mod eficient această problemă? Există cea de a treia abordare. Înainte de a decide spre ce să îndrumăm copilul, să încercăm să reflectăm asupra însuşirilor deosebite ale caracterului său şi asupra structurii sale fizice şi psihice. Să alungăm din minte în acele momente ambiţiile şi nostalgiile noastre şi să facem un efort în a evalua obiectiv posibilităţile şi înclinaţiile copilului.

Anunțuri

Etichete: , , ,

5 răspunsuri to “Cine hotărăşte?”

  1. Cristina Says:

    Tendinta noastra, a parintilor este de a considera ca noi stim mai bine ce se cuvine sau nu pentru copilul nostru. Ce ne indreptateste la asta ? Varsta, experienta de viata sau dorinta excesiva de protectie. Poate toate la un loc. Ce uitam, se pare, este ca adolescentii, mai ales, sunt asemena icebergurilor. Ce vedem la suprafata e doar varful.

  2. Carmen Says:

    Intr-adevar raspunsul e greu.
    Teoria e una iar practica arata ca , la noi, inca, parintii sunt cei care impun drumul copilului.
    Spun asta pentruca in cariera mea de profesor am intalnit foarte des copii care frecventau Colegiul Economic, nu pentruca ei isi dorisera asta, ci pentru ca asa hortarasera parintii lor.
    La prima ora de dirigentie ii intrebam de ce au ales acest profil. Si am primit de multe ori raspunsul
    „Asa au vrut ai mei.”
    „Si tu ce ai fi dorit?,”intrebam.
    „Liceul de Arta,” a venit raspunsul dupa o scurta ezitare.
    „Si, le-ai spus parintilor?”
    „Da.”
    „Si?”
    ” Au zis ca un contabil are o paine asigurata in comparatie cu un mazgalitor de panze.”
    No comment.

  3. Mami Says:

    Dupa ce mergem cu copiii prin diverse activitati extrascolare (in general cat mai multe), unele la care ei nu au nici o tragere de inima… nu ne ramane decat sa speram ca le-am oferit o paleta larga de oportunitati. Dar oare nu-i „risipim”?

  4. Laurentiu Says:

    Imi amintesc cand – la varsta de 5 ani numai – am inceput sa-l invat pe fiul meu cate ceva din tainele calculatoarelor.

    La vremea aceea ma asculta cu un interes greu de descris. M-a considerat mult timp un adevarat mentor.

    Anii au trecut, acum deabia mai inteleg ceea ce imi spune legat de calculatoare… dar sunt mandru de asta, ca tata.

    Sa vedem insa… L-am canalizat eu sau de fapt am reusit doar sa-i deschid calea catre o cariera in acest domeniu?
    Sunt convins ca daca nu l-ar fi atras nu ar fi facut nimic. Asa insa, a ajuns sa exceleze.

    Ar fi gasit singur asta, fara ajutorul meu? Poate ca da, mai tarziu… Poate la fel de bine, poate la fel de usor, dar poate ca nu…

    In orice caz, un lucru e sigur. Niciun parinte nu-si va putea indruma in mod direct copilul sau catre ceva pentru care el insusi nu are suficienta pasiune. Copiii simt imediat inflacararea aceasta.

    E bine insa sa va ganditi serios inainte de a incerca asa ceva, ca sa nu cumva sa alegeti gresit. Este o varsta critica la care copiii isi considera, inca, parintii infailibili. Se vor stradui sa va faca pe plac.

    Vor merge la karate, la balet sau vor sta la televizor, dupa cum le sunt modelele. Voi, ca parinti sunteti modelele lor. De asta depinde daca mai tarziu vor asculta manele sau Beethoven.

    Cheia e in mana parintilor. Mare atentie!

  5. Gabriela Says:

    Grea intrebare… Cand am fost in situatia asta, mi-a placut sa cred ca am hotarat singura… Insa, parintii intotdeauna pot ajuta in orientarea copiilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: