Motto: „Nu este destul să cunoşti şi să înţelegi reacţiile copiilor; mai trebuie să cunoaştem şi să pricepem propriile noastre reacţii de părinţi, ca şi reacţiile copiilor noştri la respectivele reacţii.” (Andre Berge)
Continuăm articolele în care vă vom prezenta cele 7 moduri prin care unii părinţi sunt contra copiilor, deşi ei nu au această intenţie. Astăzi, cel de-al doilea mod:
Teama permanentă
Părinţii sunt temători pentru copiii lor. Şi ce-i rău în asta? Nimic… am putea spune. Numai că fiindu-le teamă în permanenţă, părinţii sunt contra copiilor. Întâlnim mulţi părinţi care s-ar socoti părinţi răi dacă n-ar fi îngrijoraţi; şi dacă unul dintre părinţi este mai îngrijorat decât celălalt, nu ajunge să-i reproşeze câteodată celuilalt seninătatea pe care o consideră indiferenţă că este contra copilului?
Dacă ne gândim mereu la lucrul cel mai rău posibil, nu reuşim să-l ocolim; adevărul este de foarte multe ori contrariu! Aşa se face că mulţi dintre pesimişti au prilejul să se alimenteze cu amarnica justeţe a pronosticurilor născocite de ei; aceştia nu-şi dau seama că în mod inconştient, ei înşişi au făcut ca lucrurile să se împlinească…
De aceea, părinţii care se aşteaptă la o evoluţie nefavorabilă a copiilor, văd adesea cum încetul cu încetul, aceştia se modelează aidoma temerilor lor. Să ne aducem aminte din vremea de liceu: „Corigenţii, erau mereu corigenţi, trebuiau să înveţe mult mai mult pentru o notă de trecere, decât premianţii, care, chiar dacă nu ştiau ceva la o lecţie li se găsea mereu câte o scuză…”.
Părinţii fricoşi păstrează o doză mai mare sau mai mică de speranţă, în adâncul sufletului lor, însă ceea ce le lipseşte este încrederea.
Aceşti părinţi ar putea să facă următoarele lucruri:
- Să izgonească din minte ideea că este de datoria lor să fie temători
- Să conştientizeze că îngrijorarea personală nu-i apără pe copiii lor
- Să conştientizeze că îngrijorarea sporeşte riscurile.
De exemplu, o mamă care este îngrijorată de alimentaţia copilului, va avea un copil mofturos la masă. Un tată este obsedat de succesul copilului la şcoală? Copilul îi va dovedi tatălui de multe ori că este un leneş (şi asta deoarece tatăl, va vedea cu precădere, momentele de leneveală ale copilului şi va ignora atunci când lucrează – efectul? Copilul îşi va spune în sinea lui: „Ce să mă mai străduiesc, dacă întotdeauna este nemulţumit şi spune că sunt leneş?”).
Mulţi copii îşi recapătă brusc, din senin, pofta de mâncare atunci când masa le este servită cu mai puţină temere şi mulţi elevi devin mai studioşi atunci când părinţii nu mai aşteaptă, cu sufletul la gură, rezultatele la testele şi concursurile şcolare.
Anxietatea părinţilor este resimţită de copil ca un atentat la securitatea de care au nevoie ca să crească, fiind astfel contra copiilor lor. Ei resimt această slăbiciune şi o exploatează la maxim pentru a primi dovezi nesfârşite de dragoste din partea părinţilor. Copilul ajunge să respingă mâncarea ce i se oferă, să plângă şi să dea afară din gură tot. El este cel care plăteşte, dar în ochii lui este un preţ minim faţă de avantajele dobândite: este cel mai interesant personaj din familie, atenţia tuturor este îndreptată către el. S-ar putea ca toată această epopee cu mâncarea să fi început pe un fond al unei lipse fireşti de foame. Însă, părinţii neliniştiţi, în imaginaţia lor, văd în farfuria refuzată cum copilul ajunge la o stare scheletică, expus tuturor bolilor.
Iată de ce, o posibilă soluţie pentru părinţi ar putea fi ţinerea imaginaţiei în frâu, deoarece ea acţionează ca o avalanşă, care, încetul cu încetul, nu mai poate fi oprită. Aşa ar putea evita părinţii să fie contra copiilor lor.
Scoala Copiilor's Blog 