Rezultatele şcolare, în sarcina cui? (I)

În viaţa unui copil, mersul la şcoală, învăţătura şi rezultatele şcolare reprezintă ceea ce pentru un adult îl reprezintă locul lui de muncă. Diferenţa face ca adultul să-şi ducă sarcinile chiar şi de unul singur, pe când copilul, are nevoie de sprijin.

Succesul sau insuccesul reprezintă laturi complementare ale unuia şi acelaşi fenomen, rezultatul acţiunii şi aprecierea sa.

Se spune astfel despre cineva că a avut succes (respectiv insucces) într-o activitate, atunci când acţiunea pe care trebuia să o realizeze a fost (respectiv n-a fost) dusă la bun sfârşit, la un anumit nivel de cerinţe, această realizare fiind recunoscută şi apreciată ca atare de către colectivitate. Această apreciere se face prin comparare cu alte rezultate şi un anumit nivel „standard”.

Astfel, rezultatul şcolar al copilului este şi rezultatul colectivului din care face parte, al profesorului, al climatului din familie şi al părinţilor.

Putem spune că deşi copilul este cel care are anumite rezultate şcolare prin mobilizarea lui pentru învăţătură, ele sunt condiţionate de raporturile dintre colegi, cele dintre elevi şi profesori şi părinţi şi cele dintre copil şi familie. Evoluţia acestor raporturi, recepţionarea şi interiorizarea unor modalităţi diverse de apreciere, influenţare, încurajare, exercită, în mod diferit, de la copil la copil, o însemnată înrâurire asupra randamentului muncii depuse de copil la şcoală.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

6 răspunsuri to “Rezultatele şcolare, în sarcina cui? (I)”

  1. Cristina Says:

    Ah, dar aici e problema. Cite scoli sint intr-un oras/cartier? Cite doamne invatatoare sint la clase? Alegerile sint foarte limitate. Ce se intimpla daca din cele 3 scoli nu-mi place nici una? Ce se intimpla daca din cele 4 doamne invatatoare nu-mi place nici una?

    Apoi ce se intimpla daca nu sint de acord cu programa statului? Poate doamna invatatoare sa predea copilului meu programa cu care sint eu de acord? Nu prea cred…

    Alegerea pe care o poate face un parinte este foarte limitata pentru ca statul are monopolul in invatamint. Iti da impresia ca ai dreptul la alege, dar poti alege doar din ce iti ofera statul.

    Ce se intimpla daca eu vreau sa aleg sa-mi invat copiii acasa? Daca eu vreau sa-mi fac „nivelul meu de cerinte” si „standardul” meu?? Mi se permite aceasta alegere? NU! De ce? Pentru ca statul nu vrea copii educati, ci indoctrinati.

  2. Cristina Says:

    Nivelul de cerinte nu are cum sa-l hotarasca familia pentru ca copilul merge la scoala si va invata conform nivelului de cerinte al statului si nicidecum al familiei.

    Nici legatura dintre profesor si parinte nu ajuta la stabilirea standardului, inprimul rind pentru ca profeorul trebuie sa se tina de programa, apoi cum ar putea profesorul sa faca fata la 20 de cerinte diferite ale fiecarui parinte??

    Deci, ca raspuns la intrebarea postului, rezultatele scolare trebuie sa apartina in exclusivitate parintilor, fara interventia statului in educatia copiilor.

    • scoalacopiilor Says:

      Familia hotărăşte la ce şcoală merge copilul, la ce doamnă învăţătoare, alegând în acest fel un nivel de cerinţe pe care îl consideră acceptabil (desigur din ceea ce i se oferă de către stat). Sigur ştiţi că sunt şcoli în care se lucrează diferit faţă de alte şcoli. Există chiar şi clase în cadrul aceleiaşi şcoli în care nivelul de cerinţe este diferit, în funcţie de dorinţa părinţilor.

      Profesorul, chiar dacă se ţine de programă, poate completa cerinţele părinţilor având în vedere cunoaşterea nivelului individual al copiilor. Desigur, vorbim aici de adevăraţii profesori.

      Şi da, nivelul de cerinţe poate fi hotărât de părinte, familie, prin alegerile pe care le face în beneficiul copiilor.

  3. Cristina Says:

    Cine hotaraste acest „anumit nivel de cerinte” si pe ce baza? Ce se intimpla cind acest nivel „standard” este diferit intre profesor si parinte?

    Apreciere prin comparare cu alte rezultate? Nu cred ca este un lucru obiectiv. Nu fiecare copil este la fel, nu fiecare copil doreste acelasi lucru, nu fiecare parinte doreste acelasi lucru de la copiii lui. De ce atunci i-am compara?

    • scoalacopiilor Says:

      Nivelul de cerinţe îl hotărăşte în primul rând familia (atunci când copilul este mai mic) sau chiar copilul însuşi (pentru cei mai mari) pe baza dorinţelor copilului, abilităţilor şi înclinaţiilor pe care le are sau şi le-a dezvoltat progresiv. Profesorul este cel care ajută la identificarea acestor dorinţe, înclinaţii. Legătura între profesor şi părinte va ajuta copilul în stabilirea standardului la care poate ajunge.

      În mod ideal, ar fi bine să nu-i comparăm pe copii, pentru că, desigur, fiecare copil este unic. Societatea şi interacţiunea cu ceilalţi ne determină să facem aceste comparaţii, chiar fără să vrem. Ea are la bază una dintre premisele Teoriei Echităţii şi anume „ce efort am depus eu şi ce rezultat am avut, faţă de ce efort a depus celălalt şi ce rezultat a avut el”. Este adevărat că atunci când ni se pare inechitabilă comparaţia schimbăm persoana (sau grupul de persoane) de referinţă şi ajungem să mutăm copilul în alt colectiv spre beneficiul lui.

      Compararea, întradevăr nu ne ajută în învăţare, ne poate ajuta însă, pregătindu-ne pentru tot ceea ce urmează după şcoală.

  4. Rezultatele şcolare, în sarcina cui? (I) - Ziarul toateBlogurile.ro Says:

    […] Rezultatele şcolare, în sarcina cui? (I) Fri Oct 29, 2010 17:38 pm În viaţa unui copil, mersul la şcoală, învăţătura şi rezultatele şcolare reprezintă ceea ce pentru un adult îl reprezintă locul lui de muncă. Diferenţa face ca adultul să-şi ducă sarcinile chiar şi de unul singur, pe când copilul, are nevoie de sprijin. Succesul sau insuccesul reprezintă laturi complementare ale unuia şi acelaşi fenomen, rezultatul acţiunii […] […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: