Părinţi contra copii (V)

Motto: „Nu este destul să cunoşti şi să înţelegi reacţiile copiilor; mai trebuie să cunoaştem şi să pricepem propriile noastre reacţii de părinţi, ca şi reacţiile copiilor noştri la respectivele reacţii.” (Andre Berge)

Continuăm articolele în care vă vom prezenta cele 7 moduri prin care unii părinţi sunt contra copiilor, deşi ei nu au această intenţie. Astăzi, cel de-al cincilea mod:

 Spiritul Posesiv

Toate modurile prezentate până acum ca fiind reacţii ale părinţilor contra copiilor, se întrepătrund, spiritul posesiv fiind de fapt cauza care îi determină pe părinţi să se comporte contra copiilor.

Mulţi părinţi cred încă în dreptul lor de a îndruma nu numai gesturile şi comportarea, dar chiar şi gândirea şi sentimentele copiilor lor. De hotărârile lor, depind gusturile şi vocaţiile copiilor lor. Aşa ajungem să decidem în locul copiilor dacă vor deveni învăţători, preoţi, medici sau orice altceva. Sunt cazuri încă, în care adolescenţii sau adolescentele nu sunt întrebaţi în legătură cu meseria spre care sunt îndrumaţi. Aceştia, dacă sunt obişnuiţi să „fie duşi de mână”, nu protestează, chit că-şi ratează întreaga existenţă. Cu astfel de părinţi cum să ne mai mire un răspuns ca „Nu ştiu, să o întreb pe mama” dat de un copil de 10 ani la o întrebare de genul „Ai vrea să mergi la un curs de origami, să înveţi arta de a plia hârtia şi să realizezi forme minunate?”. Fără să ştie, ei sunt de fapt contra copiilor.

„El o să fie veterinar”, declară unii părinţi. „Ştiţi cumva dacă meseria aceasta îi place?”, „El nu ştie, nici nu l-am întrebat; şi cum vreţi ca la vârsta lui să ştie ce-i place: este o meserie foarte bună, şi – odată ce-o să profeseze, o să fie obligat să-i placă!”

Să vedem acum, cum abordăm gândurile copiilor. Probabil că aţi întâlnit părinţi care îi cer copilului să spună tot ce gândeşte, să nu ascundă nimic faţă de ei. Astfel copilul va crede că nu are dreptul să păstreze pentru el nici cel mai neînsemnat gând. Dar fiecare dintre noi avem o parte a noastră, ascunsă, ştiută numai de noi înşine! De ce să nu aibă şi copilul propria „cutie a secretelor”?

Această necesitate de a şti orice lucru îl priveşte pe copilul lor este de fapt, o manifestare a posesivităţii lor inconştiente fiind astfel părinţi contra copiilor. Ei nu suportă să le scape de sub totalul control, copilul. Să nu ne mire atunci când adolescentul nostru nu admite când spunem că-l cunoaştem foarte bine, deoarece (deşi ar putea fi adevărat), el simte că îi încălcăm independenţa.

Este totuşi normal să doreşti a-ţi cunoaşte bine copiii; cu toate acestea ar fi un abuz dacă le-ai cere să se conformeze fără nici o rezervă pretenţiilor tale, tot aşa cum ar fi periculos şi fără îndoială naiv să te lauzi că ai reuşit s-o faci pe deplin. În felul acesta evităm să devenim părinţi contra copiilor.

Data viitoare vom vorbi despre narcisimsul părinţilor, al şaselea mod de a fi contra copiilor.

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: